ULTIMA ZI CU MERCUR RETROGRAD

E o zi frumoasă pentru noiembrie. Probabil lui Bacovia i-ar fi displăcut. Pe la geamul meu trec oameni cu măști peste măștile cu care i-au obișnuit pe ceilalți și cu care s-au obișnuit și ei. Mi-e tot mai greu să citesc oamenii, doar după ochi. Pentru că toți ochii sunt triști și speriați. Aseară, am văzut un câine frumos. I-am zâmbit doamnei care îl plimba, și ea nu s-a prins. Eram mascat, și nu mi-a văzut zâmbetul. Am citit doar spaimă și neîncredere în privirea ei. Câinele a fost ok. Era ultima seară cu Mercur în retrograd.

Eu nu prea cred chestiile astea cu planete care se mișcă invers, dar asta le-a ieșit. Cică e o perioadă nașpa, una de tristă introspecție, perioadă când simți și trăiești lucruri ciudate, obsesive, chiar neplăcute. E o tristețe inerentă toamnei, e izolarea, e panica, și mai e ceva, ceva ce nu pot defini, o angoasă existențială. E ciudat, cred că am toate oile acasă, vreo două mai hălăduie aiurea, și nu mai am dulău să le aducă înapoi, să nu le mănânce lupii. Dar lupii sunt în stâna mea, înveșmântați în ovine.

Am în hol un sac de box. L-am primit de la prietenul meu Ruben. De două luni aștept să vină cineva să pună un cui în tavan, să am unde să îl agăț. Am filme cum mă voi trezi și voi da o oră la sac, scăpând de furie și kilograme. Pentru că, poate așa, voi avea chef să mă ridic dimineața din pat. Mercur face mișto de mine, îmi arată cât de mult nu am un scop pentru care să deschid ochii. Mă lăudam că m-am obișnuit cu casa asta goală de suflet, dar nu-i așa, nu tot timpul. Apreciez solitudinea, dar mi-e greu să adorm. Dorm tot în diagonală, puțin aplecat spre stânga, îmbrățișând o a doua pernă.

E doar o stare de autoflagelare, atât de nestrăină mie. Vine iarna, vin sărbători care nu îmi plac, nici nu prea am ce sărbători anul ăsta, of, anul ăsta mi-a dat decisiva, dar mă ridic din pat, mă uit în oglindă și încerc să zâmbesc. Ar trebui să zâmbesc cu adevărat, nu să bag rânjetul ăsta strâmb. Nu-ți poți minți reflecția, poți încerca, dar nu iese. Ar trebui să fiu mulțumit, așa izolat și comod, fără grija zilei de mâine, dar cu groaza celei de poimâine. Poate mi-ar trebui un pic de soare, poate ar trebui să fiu liniștit și în cursul săptămânii, nu numai în weekend.

Am o mare problemă în a crede în ceva, dar uite că încep să cred că Mercur ăsta îmi fute meciurile. E un început.