joi, 6 mai 2021

URSUL CARPATIN ȘI CĂCĂNARUL EUROPEAN

de Basil Mureșan

Cazul ursului Arthur, o minunăție de mascul, probabil cel mai mare din Europa, împușcat de un cetățean al Uniunii Europene, posesor de titluri nobiliare, bani gârlă și arme de ultimă degenerație, cam ca a dumnealui, a inflamat spirite, a enervat o grămadă de oameni, pe bună dreptate, și a umplut rețelele de socializare de mesaje de protest și de furie. Dincolo de toate astea, stă o realitate cruntă, și niște analogii absolut cumplite.

Să le luăm pe rând. Faptul că statul român oferă derogări pentru vânătoare unor cetățeni străini, pe bază de pile, relații și titluri, e dezgustător. Înțeleg că avem o problemă legată de populația de urși, excedentară, dar e problema noastră, și ar trebui să o rezolvăm noi. Doar că imundul carnagiu numit vânătoare sportivă pare a fi un apanaj al europenilor bogați, aceiași care ne consideră o specie ciudată de găini ce cotcodăcesc la marginea spațiului Schengen. E aici o analogie tristă. Ursul împușcat de bogătanul rezultat din secole de consangvinizare ne reprezintă ca neam. Că și noi asta facem, ne vindem pe mărunțiș străinilor, nu doar resursele naturale, ci noi, cu totul, cu toții. Dacă mai aud vreun politician aberând despre sentimentul național, îl bat fizic până ajunge cum se servește vara mușchiul la grătar. Adică în sânge.

Și mai e problema asta, ce nu-mi dă pace, cea a dublei măsuri. A statului care se pișă pe cetățenii săi, când e vorba de a face sluj pe la cancelariile așa zișilor civilizați. Atitudinea e aceeași, doar altitudinea e diferită. Aceleași entități care permit unui degenerat cu titlu princiar să ucidă animale pentru propra distracție și discutabilă faimă, aceleași entități românești trimiteau sclavi la cules de sparanghel în Germania, în plină pandemie. Fără nici o problemă. Aceeași oameni care acum închid ochii la o grosolănie sângeroasă, primeau diplome de la părintele vânătorului de doi bani. Problema nu e doar că străinii ne privesc în felul acesta, ca pe niște ființe de mâna a doua. Problema cea mare e că tot așa ne privesc și cei care ne conduc. Cei aleși de noi. Cei ce ar trebui să ne garanteze drepturile. Nouă și animalelor și pădurilor și apelor noastre, care nu mai sunt ale noastre. Nu ne mai aparținem. Demult. Și nu avem o problemă cu asta.

E o poezie de Coșbuc. Se numește Lordul John, și e mai actuală ca oricând. Doar că aici, noi suntem cei ce aruncăm un leș peste gard, ca lordul să plece fericit acasă. Nenorocitul din Vinga, care a omorât cu sapa o pisică, s-a ales cu un dosar penal. Prințul pulii, cu un trofeu macabru și, probabil, cu vreo medalie acordată de președintele celei mai bananiere țări unde nu cresc banane.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo