miercuri, 3 mai 2023

VINOVAT DE TOATE RELELE PĂMÂNTULUI

de Basil Mureșan

Discutam azi dimineață cu prietenul Miși Molnar despre această însingurare generalizată în care ne aruncăm, în autoizolarea asta hiperdigitalizată, despre evitarea tot mai asiduă a contactului uman, despre regresul umanității, de fapt. N-am ajuns să vorbim și despre constrângerile tot mai abundente ale conștiinței colective, dar am rămas cu ideea asta înfiptă în creștet, ca un tomahawk arzând. și, uite că am pus mâna pe o mărturisire a lui Alain Cavaille, pe care îmi permit, stângaci și foarte personal, să o parafrazez. Pentru că am găsit vinovatul pentru toate relele pământului. Se holbează la mine din oglindă. Într-o lume tot mai polarizată, în care totul e judecat în alb și negru, griul meu nuanțat e o erezie.

Sunt vinovat pentru că m-am născut alb, iar asta mă face rasist ab utero. Cred că dreapta, ca noțiune liberalistă per se, poate salva capitalismul de el însuși. Ceea ce mă face un fascist. Dar, pentru că și inima e în stânga, cred că ideologia de stânga are anume valențe corecte, care ar trebui luate în seamă. Asta mă face un comunist. Cred în dialogul de centru, iar asta mă definește ca fiind o pizdă politică duplicitară. Sunt foarte heterosexual, ceea ce mă face homofob. Cred că libertatea e cel mai de preț lucru, ceea ce mă face mizantrop. Susțin drepturile minorităților, ceea ce înseamnă că sunt un vânzător de țară și neam. Cred că drepturile minorităților nu ar trebui să-mi interzică propriile drepturi, ceea ce mă face un bigot depășit de vremuri. Am o casă, ceea ce mă face unul dintre proprietarii asupritori. Casa e a tatălui meu, ceea ce înseamnă că n-am reușit să am nici măcar o casă în viața asta. Sunt botezat creștin ortodox, deci sunt, pentru mulți musulmani, un câine necredincios, iar pentru alți creștini, un schismatic și un simoniac. Sunt ateu, deci sunt atașat antichristului. Am peste cincizeci de ani, așa că sunt un idiot bătrân. Îmi arunc toți banii pe trabucuri, sigle malt și parfumuri, deci sunt iresponsabil (aici cădem de acord).

Îmi plac femeile frumoase, întorc câteodată capul după ele, deci sunt un pornograf libidinos. Am burtă și nu arăt cum spune Gucci și Balenciaga că ar trebui să arăt, așa că sunt delăsător. Mă spăl, mă îngrijesc, merg la frizer și îmi vopsesc barba. Deci sunt un papagal metrosexual. Îmi plac mașinile cu opt cilindri pe benzină, așa că sunt un poluator. Nu am mașină. Ceea ce mă face un țipțer. Gândesc cu propriul creier, fără să înghit pe nemestecate ceea ce-mi servește media, ceea ce mă face un reacționar. Cred că sistemul trebuie schimbat din interiorul său, ca să lucreze pentru individ, și nu invers, așa că sunt calificat ca fiind anarhist. Cred că locul bandiților e la pușcărie, cred că am dreptul să trăiesc în siguranță, așa că sunt un reacționar. Îmi pun în valoare propria identitate europeană, așa că sunt xenofob. Ador cultura orientală, ceea ce mă face un virulent trădător a tradițiilor occidentale. Cred în meritocrație, și asta mă face un libertarian antisocial.

Cred că, înainte de a fi european, sunt român, și asta mă face ultranaționalist. Adăugăm și credința mea că interesele țării trebuie apărate, și sunt și militarist. Cred în educație, nu în răsfăț, așa că sunt un torționar de copii, care nu îi lasă să se dezvolte armonios. Cred că bărbatul trebuie să plătească nota la restaurant, nu să o împartă cu femeia, iar asta mă face un dușman al emancipării. Cred că bunătatea și dragostea va salva lumea. Ceea ce mă face un fraier. Cred, ba nu, știu că nu îmi pasă de ceea ce cred, nu știu, alții. Ceea ce mă face un nesimțit invincibil.

Cred că închei aici. Ceea ce e bine

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo