joi, 14 noiembrie 2024

Volumul „Creier, neuroștiințe și societate” lansat la UAV

de Valentin Iacob

Cartea „Creier, neuroștiințe și societate” a fost lansată la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad la sfârșitul săptămânii trecute, în prezența cadrelor didactice, a invitaților și a studenților UAV. Prezent la eveniment, rectorul UAV, conf. univ. dr. Teodor Cilan, a apreciat valoarea lucrărilor publicate, subliniind actualitatea și importanța tematicii puse în dezbatere.

Volumul cuprinde o colecție de lucrări academice prezentate la Conferința națională multidisciplinară organizată de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad în martie 2024, în cadrul grantului internațional Brain Awareness Week, finanțat de Dana Foundation prin Federation of European Neuroscience Societies.

Cele douăzeci de lucrări științifice au fost elaborate de cercetători și universitari de la instituții de învățământ superior de prestigiu din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Craiova, Oradea și Arad, avându-i ca referenți științifici pe Sorina Paula Bolovan de la Universitatea Babeș-Bolyai și pe Claudiu Baciu de la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” al Academiei Române.

„Volumul reprezintă un demers editorial de excepție pentru care vreau să mulțumesc autorilor articolelor științifice, editorilor care s-au implicat în realizarea volumului, Centrului Municipal de Cultură Arad care a sprijinit financiar publicarea lui și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a proiectului”, a declarat coordonatorul proiectului și editorul cărții, Maria Sinaci.

Despre carte au vorbit Sorina Bolovan, Dana Rad, Ștefan-Dominic Georgescu și Maria Sinaci. Evenimentul a fost moderat de Tiberiu Dughi.

Lucrarea a fost publicată la Editura Presa Universitară Clujeană, prin grija editorilor Maria Sinaci, Ștefan-Dominic Georgescu și Cristina Mihaela Salcă-Rotaru, în cadrul proiectului „Valorificarea lucrărilor conferinței Creier, neuroștiințe și societate”, finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad.

Distribuie articolul
Contrapunct News Logo