VREAU SĂ ÎI OFER COPILULUI MEU O COPILĂRIE ADEVĂRATĂ Interviu cu Oana Brădean

Pe Oana Brădean o știu de ceva anișori, nu spun câți. Doar că ea era imediat după adolescență, iar eu nu eram încă această colecție de riduri.întotdeauna veselă, întotdeauna plină de energie și optimism, dar și o visătoare, o romantică incurabilă. Oana a făcut carieră ajutând alți oameni. Acesta e noul ei mod de a ajuta.

Ai un after-school. Întrebarea ar fi de ce ai un after-school?

OANA:  Povestea acestui after-school începe de la un minunat băiat de 8 ani pe care îl am. În momentul în care acest copil a venit pe lume efectiv a schimbat tot ce se putea în jurul meu, adică a devenit cea mai mare bucurie pentru mine și pentru tatăl lui și tot universul nostru s-a schimbat, de la priorități, la tot ce făceam în viața de zi cu zi. Și cred că totul a fost o provocare, pe măsură ce creștea, să îl educăm și să îi oferim tot ce stă în puterea noastră ca el să crească frumos. Pe parcursul grădiniței am învățat că e foarte important ca el să se simtă iubit, și să trăiască fiecare moment din viață potrivit vârstei lui, adică să nu accelerăm creșterea lui, lucrurile să se întâmple la momentul potrivit.

Lucrurile, da, ar fi bine să se întâmple la momentul potrivit.

OANA: Exact. A fost o perioadă foarte frumoasă în grădiniță unde s-a pus foarte mult accent pe un altfel de educație, pe o dezvoltare emoțională pe care prea puțini pun accentul. Și pe lângă această dezvoltare emoțională copiii au avut foarte multă joacă în aer liber, au descoperit natura și tot mediul înconjurător cu tot ce reprezintă el. A urmat clasa 0, în care băiatul meu a început școala în sistemul de stat și erau o groază în întrebări pentru mine ca părinte și m-am gândit mult la ce se va întâmpla. Merge 4 ore la școală unde sunt îndrumați de un cadru didactic și unde programa de învățământ o știm cu toții, e veche, pe alocuri schimbată, dar care nu lucreazaă pe dezvoltarea emoțională a copilului și în direcția de a descoperi aptitudinile pe care le are fiecare copil în parte. Dar ce se întâmplă după ora 12, atunci când copilul își termină cursurile ? Părintele are un loc de muncă, așa cum este firesc. Iar eu m-am gândit că am două variante. Prima variantă erasă rămână cu buncii și a doua era să rămână la școală, în aceeași clădire, în aceeași clasă între patru pereți.

În același environment.

OANA: Exact. Și în aceeași curte care nu oferea nimic sau, mă rog, școala în momentul de față, cu toate că are un after-school sau cum o numesc ei școala după școală, de fapt nu cred că sistemul de învățământ românesc are un program de after school adevărat, așa cum vedem în țările în care învățământul are alte dimensiuni. Copiii sunt îndrumati să își facă temele, mai aleargă prin curte sau clasă.

În curte.

OANA: Sau nu. În clasă, în câțiva metri pătrați pe care îi au și în care stau 30 de copii. Și primul an, clasa 0 a fost o provocare. A mai stat cu bunicii, noi în jurul lui și ne-am gândit: ok. Eu vreau să-i ofer copilului meu o copilărie adevărată, adică o copilărie în care să se joace, să alerge, să experimenteze lucruri noi, pe lângă lucrurile care le învață la școală și clar sunt folositoare. Nu aș vrea să spun că a scrie, a citi, a socoti sau noțiunile pe care le învață în primii ani de școală sunt nepotrivite. Sunt chiar foarte potrivite și cred că sunt exact ceea ce ar trebui să știe un copil după primii 4-5 ani de școală – didactic vorbind. Copilul trebuie să știe să citească, să socotească, să scrie. Astfel a pornit ideea unui after-school. Prima provocare a fost găsirea locației. Ce vreau eu de fapt? Vreau tot patru pereți, sau vreau ceva altfel? Și era clar că îmi doream o locație altfel în care copiii  să aibă loc să se joace, să socializeze, dar nu între patru pereți, undeva într-un spațiu cu o curte, grădină, foarte mare. Și așa am găsit spațiul din Sînicolau Mic, care pe lângă faptul că interiorul e format din mai multe încăperi, curtea  este extrem de generoasă. Are 1.300 de metri pătrați din care jumătate este curte efectiv cu iarbă, iar cealaltă jumătate este o livadă cu pomi fructiferi, unde copiii se joacă, petrec timp în natura. Și într-un mod surprinzător am descoperit că de fapt copiii se joacă foarte mult dacă îi lași departe de TV, de gadgeturi, de tot ce înseamnă tehnologia.

Asta era întrebarea care urma. Ce se întâmplă cu gadgeturile? Nu am copii, dar am o grămadă de prieteni cu copii și au această problemă a gadgeturilor. Copilul spune că nu mai vrea să se joace afară, că nu știe să se joace afară, că el știe telefon sau tabletă.

OANA: În momentul în care au început copiii să vină la noi, majoritatea au avut o reacție pozitivă: activitățile recreative în aer liber au devenit favorite . Noi ne-am început activitatea cu școala de vară, adică exact în momentul în care școala de stat s-a închis, în luna iunie, am început să activăm cu un club de vacanță. Pogramul începea de dimineata la ora 8:00 și terminam după amiază la 18:00. Primul lucru la care m-am gândit a fost oare cum vom reuși, atat de multe ore fără TV, tabletă și telefon, chiar dacă aveam niște idei și strategii,  încât copilul să nu se plictisească. Avem 1 an jumătate de când funcționăm și niciodată nu s-a întâmplat să vină un copil la mine și să îmi spună că vrea acasă sau că s-a plictisit. Și mai mult decât atât, și părinții ne spun, că e ciudat când vii după-masa la 5 sau 6 și copilul spune: mama, nu mi-am terminat fotbalul, mama, mai vreau să alerg, să mă joc cu prietenii. Asta te pune pe gânduri de ceea ce înseamnă pentru copil natura. Că până la urmă, da, gadgeturile sunt fenomenale și nu trebuie să negăm că tehnologia avansează și copilul trebuie să fie în pas cu ea, dar realitatea este că ea trebuie dozată. E o nebunie că toți au telefoane, toți au tablete, dar nimeni nu se mai joacă. Știi eu de fapt nu sunt cadru didactic, sunt o mamă care își dorește pentru copilul ei – copilăria adevarată, potrivită vârstei.

Și ai făcut o afacere.

OANA: Da, putem să o numim și o afacere.

Știu că sună ciudat, dar merge ca afacere?

OANA: Să zicem că merge. Și primul lucru când cineva mă întreabă cum e businessul tău nici măcar nu mă gândesc cum e businessul meu, mă gândesc în primul rând că am făcut ceva pentru o mână de copii care se simt extraordinar acolo. Fără alte lucruri. E o investiție în primul rând sufletească.

Cum se numește?

OANA: Alma Kids. Alma însemnând suflet și evident asocierea cu kids – copii.

E o chestie interesantă. Trecând de la copii, hai să mergem la părinți. Cum sunt părinții de astăzi?

OANA: Cred că părinții de astăzi sunt foarte ancorați pe ceea ce cred ei că ar fi așteptările lor legate de copii și nu așteptările copiilor. Cumva mi se pare că unii copii din ziua de azi nu mai au copilărie și părinții sunt foarte antrenați în a găsi un curs – să-l duc la echitație, să-l duc la dans, să-l duc la fotbal, vreo cinci limbi străine dacă poate să învețe, să facă cât mai multe teme, să lucreze suplimentar, să fie premiant sau olimpic, iar la finalul tuturor acestor ani să meargă la cel mai bun colegiu și să fie cel mai bun. Poate nu prea gândim ce își doreste copilul, care sunt nevoile lui ce înseamnă copilăria, vorbim aici de copii începând cu 6 ani, clasa 0. Eu de exemplu, în postura de părinte ce aș vrea de la un after-school pentru copilul meu, nu m-aș gândi neapărat că acel after-school trebuie să se plieze doar  pe nevoile mele ca părinte, să fie supravegheat, să își facă lecțiile și să fie cât mai încărcat de activități. Eu m-aș gândi care sunt nevoile copilului pentru ca el să fie mai bine, pentru că știm cu toții că noi părinții avem o grămadă de activități și de obicei ajungem seara acasă.

Și acum vine următoarea întrebare. Crezi că părinții prin toate activitățile ar vrea să își facă mai mult timp pentru ei și de aia le toarnă copiilor tot felul de activități? Oarecum să scape?

OANA: Nu mă gândesc așa.

Sau e o chestie culturală care ține de „cel mai bun, cel mai bun”.

OANA: Exact. Mi se pare că trăim o epocă în care demonstrăm în continu tuturor ceva ce vor alții să audă, ceva ce vor alții să vadă.

Era o chestie foarte interesantă: trăim într-o epocă ciudată în care cumpărăm lucruri care nu ne trebuiesc cu bani pe care nu-i avem ca să impresionăm oameni care nici măcar nu ne plac.

OANA: Exact. Aceeași părere o am și eu în acest moment. Mi se pare că trăim într-o lume în care trebuie să demonstrăm ceva gen copilul meu e la școala cea mai bună, că învață cinci limbi străine, că face o grămadă de cursuri.

O extensie a nereușitelor noastre.

OANA: Parcă avem niște frustrări nerezolvate într-o anumită perioadă din viață care se reflectă acum. Sau poate că nu sunt neapărat frustrări, poate că unii dintre ei au trăit într-o epocă în care nu toate lucrurile s-au întâmplat nu tocmai cum își doreau.

Gândește-te că aici vorbim de părinți care au prins anii ‘90, când nu prea ai avut de unde să înveți. În vremurile mele, de exemplu și tata a vrut ca eu să merg să fac Dreptul pentru că el nu a făcut Facultatea de Drept. Și atunci în mod normal vrei și cel mai bine, dar cumva pe termenii tăi cum îi pricepi tu ca părinte.

OANA: Așa e. Cred că mare parte din generația noastră are această problemă. Pentru că și eu la rândul meu am avut un tată care a vrut întâmplător, ca și tatăl tău, ca eu să fac Dreptul. Nu am ajuns niciodată să fac lucrul ăsta pentru că nu mi-am dorit. Cumva el a vrut să fac Dreptul, eu am ajuns la Științe Economice, tot din dorința de a face ceva din partea lui care să aibă un viitor și nu am profesat niciodată.

Faci cu totul altceva. Și-ți place ce faci.

OANA: Da, îmi place. Și e bine cumva să ne descoperim. Să facem lucruri care ne aduc bucurie și împlinire, pentru că oricum viața este cu plusuri și cu minusuri. Și acel ceva nu trebuie să fie aliniat la tot ce vor oamenii din jurul nostru. Copilul nostru nu trebuie să fie nici medic, nici avocat, nici inginer, nici ITist, cum se poartă acum, copilul nostru trebuie să fie ceea ce trebuie să fie. Hai să  descoperim acel ceva deosebit în copilul nostru, să îi oferim adevarata “moștenire” – bucuria de a face ce îi place prin talentul lui. Fiecare copil are un talent…orice….asta ar trebui să descopere școala în fiecare copil. Nu trebuie să fim toți medici chiar dacă e o meserie extrem de nobilă și ….

Bănoasă…

OANA: Da, bănoasă. Pentru ca ne dorim pentru copilulnostru, atunci când o sa fie adult  să fie și împlinit profesional dar să aibă și bani la un moment dat. Și cumva uităm că …

Ar trebui să ne gândim să fie fericit.

OANA: Exact, să fie fericit. Am citit la un moment dat pe Facebook o chestie legată de fericire. Ce vrei să fii când te faci mare? Și răspunsul era: fericit!

Eu sunt într-o perioadă în care am o problemă cu conceptul de fericire care, din nou, e împins undeva prea departe și se marketează foarte bine. Conceptul de fericire e un concept filozofic. Eu aș merge pe ideea de a fi mulțumit.

OANA: Da.

Să fii mândru tu de tine, să îți dezvolți o personalitate a ta.

OANA: Plus că noi trebuie să susținem copiii care vor fi adulți într-o altă societate care nu ea aceea în care noi am crescut. Și știi, e ciudat, că am observat o chestie. Noi trăim într-o perioadă foarte corporatistă și majoritatea își desfășoară activitatea în marile corporații. Toți își doresc să ajungă acolo, să fie manageri, toată lumea dorește o carieră strălucită. Dar tot noi ăștia care vrem să fim corporatiști, dacă ne uităm foarte bine, una dintre cerințele principale, sau mă rog, așteptările pe care marile corporații le au este ca tu ca individ să te integrezi foarte bine într-un grup. Adică tu, să faci job-ul pe care îl ai foarte bine într-o echipă. Pentru acesta se folosesc de team- building. Eu vin și îți spun în acest moment că noi creștem niște copii care nu vor face parte dintr-o echipă. De ce? Pentru că petrec la școală timp unde nu se dezvoltă deloc din punct de vedere emoțional, acolo doar latura didactică este dezvoltată.

Dupa orele de la școală copilul vine acasă, televizor, gadgeturi, telefon, tabletă, timp liber în parcuri nu există, socializare nu există. Deci care e corporatistul integrat într-o multinațională și care lucrează în echipă? Nu e. Pentru că copiii din ziua de azi nici nu prea au prieteni. Copiii din ziua de azi vorbesc doar de jocuri, Netflix și telefoane. Am văzut la noi la after-school că încep copiii să lege prietenii, ceea ce e o chestie extraordinară. Adică la sfârșitul acestei vacanțe i-am rugat să scrie pe bilețele ce le-a plăcut foarte tare în această vară și la un moment dat un copil a scris „Așa de mulți prieteni mi-am făcut și sunt așa de bucuros”. Toate jocurile și activitățile practicate la noi în after school sunt gândite ca ei să interacționeze, să lucreze împreună, să lege prietenii.

Da. E foarte interesant pentru că, vezi, în creierul meu lucrurile sunt cu totul și cu totul altfel. Eu am avut copilărie cu genunchi juliți cu o grămadă de prieteni, cu pâine cu unsoare făcută de mama pentru 30 de inși, cu iarbă verde, cu bunici. Cu de toate. Relaționarea a fost un mic mai simplă atunci. Eu văd acum prin oraș, tânăra generație sunt un pic diferiți. Sunt în stare să stea cinci ore patru oameni la o masă, pe telefoane. Ei nu vorbesc decât puțin și eventual își trimit emoticoane. Ceea ce îmi arată că lumea va fi mai bună când va fi mai informată și mai tehnologizată e o minciună. Nu e. E mai autistă.

OANA: Eu am observat că pornind de la ideea că petrecerea timpului în natură alături de alti  copii e extrem de benefică, în momentul în care îl pui pe copil afară se face așa ca un fel de copac cu foarte multe ramuri. Pe lângă faptul că el petrece timp în natură și e liber și alearge și respiră aer curat, socializează, se joacă. Creierul e oxigenat. Și la un moment dat îl vezi mai fericit, mai liber. Și apoi când îl chemi să își facă  temele după ce a petrecut o oră-ntreagă in natură, altfel e dispus, are o altă stare de spirit

Da. Pentru că probabil i se mai aerisesc sinapsele. Mai e o chestie pe care am observat-o eu: la ora actuală e o groază din asta, gen copilul să nu pățească ceva: să nu se zgârie, să nu își rupă o unghie. Copiii mai cad, se ridică, în general accidente îngrozitoare nu se întâmplă. Crezi că a deveni obsesivă chestia asta?

OANA: Uneori da. În momentul în care copiii au venit la noi, desigur că vine părintele vizitează spațiile, curtea și e firesc să vrea să știe cât mai multe lucruri care se întâmplă acolo, îi răspund tuturor întrebărilor dar le subliniez câteva aspecte. Copilul vine la noi la after-school și în afară de temele pe care le are de făcut și care sunt efectuate fără probleme,trebuie să aibă haine de schimb adecvate pentru joacă. Și nu vreau ca părintele să se gândească că are o haină pe care a dat mulți bani și o poate murdări, și nici nu vreau să se gândească că poate va cădea, si va murdări. Dar vreau să se gândească că așa se va întâmpla, se va cățăra, se va juca, se va murdari… Iarna trecută toți copiii au avut geci, bocanci. Erau non-stop afară.  Traiau copilăria!

În fond le mărești imunitate.

OANA: Pot să accept că sunt unii copii mai sensibili și okay, acordăm o grijă sporită, dar asta nu înseamnă că trebuie să fie cocoloșit. El va fi afară. Și știi cât e de fericit să fie afară? Enorm! Și clasele sunt total diferite de ceea ce vezi la școală. Cumva acolo parcă ți se pare că te apasă ceva, e mult mobilier, sunt pereți care parcă își spun povestea de acum 20 de ani, 50 de ani, parcă toate școlile  arată în Arad la fel, chiar dacă unele s-au mai renovat.

Dar rămâne o problemă mare: școli de pe care cade tencuiala.

OANA: La noi spațiile sunt aerisite, spații în care copiii se pot juca pe jos. Nu trebuie să stăm în bancă atunci când facem un puzzle, atunci când citim o carte. Și chiar punem mult accent pe clubul de lectură. Putem să amenajăm un spațiu cu un fotoliu puff, unde copilul poate să stea relaxat. Să ieșim din tiparele clasice în care totul trebuie făcut liniar. De exemplu în vara asta am făcut un club de lectură, zilnic ei erau sau pe bancă afară, ori sub nuc, ori dacă era foarte cald stăteam înauntru pe puffuri și citeam. Dar știi cum? Din mână în mână. Adică cumva nu stau eu să citesc, și mă refer aici la o învățătoare, ci ei, din mână în mână. Chiar dacă e mai greu, chiar dacă e mai stâlcit, chiar dacă poate la sfârșit cumva nu am înțeles toată propoziția, dar hai să repetăm: ce-a vrut să zică? Care a fost ideea principală? Și-așa copiii au prins drag. Și am mai făcut o chestie, nu le-am dat noi cărțile ci le-am spus să vină fiecare de acasă cu cartea preferată. În completare am adus alături de noi oameni valoroși pe care nu i-am ales întâmplător pentru a organiza activitățile opționale.

Și am început cu limbile străine. Adultul de mâine are nevoie de o limbă străină pentru ca îl ajută mult în viața.

Da. Nu ne mai putem permite să fim ignoranți. Eu zic că asta a reușit să facă globalizarea. Ne împinge spre a nu fi atât de ignorați.

OANA: Exact. Îi dăm copilului opțiunea de a învăța limbi străine, dar îi oferim și alte activități: de exemplu șah – avem o  bună colaborare cu Clubul de Șah Vados. Știm cu toții că unul din beneficiile acestui sport îl reprezintă creșterea capacității de concentrare. Apoi am început să facem pictură cu o profesoară de la Liceul de Arte.  În dezvoltarea abilităților fizice, cognitive și emoționale, arta joaca un rol foarte important.

Pe mine m-a ajutat foarte mult că atunci când eram copil, tatăl meu fiind un pasionat de pictură, deci chiar pasionat, am învățat foarte multe despre artă. Și m-a ajutat foarte mult în a înțelege o grămadă de lucruri despre lume și despre conceptul de frumos și estetic. E un lucru minunat. Întrebarea de final, cum vezi peste 5 ani această poveste?

OANA: O văd și mai frumoasă. Sunt convinsă că acest after-school va evolua de la an la an. Îmi doresc, și am în plan lucruri frumoase. În ultimul timp se fac foarte multe cursuri de parenting, de cum sa îți crești copilul, poate că în altă direcție ar trebui să se îndrepte lucrurile….

Eu nu le găsesc o utilitate, dar încă o dată eu sunt cel mai în mică măsură să spun, neavând un copil nu știu cât de importantă e părerea mea, doar că nu le găsesc o utilitate clară. Cred că e o farsă.

OANA: Și eu am impresia că aproape toate cursurile sunt în zece pași, cinci pași. Nu despre asta este vorba. Și sper ca eu să găsesc persoanele cu care să lucrez, care să nu ne învețe pașii, poate să ne spună ce înseamnă să ai un copil fericit,  fericit cu copilăria pe care o are, fericit cu ce face zi de zi. Trebuie să vedem bucuria din ochii copiilor, să îl ascultăm și să răspundem la nevoile lor emoționale și să îi susținem în ceea ce își doresc.

Uite acum mi-ai dat și mie o idee ca să închei într-o notă clară: să îmi deschid un after-school pentru mămici tinere.

OANA: Da. Poate faci un business bun J.