Trei comune doresc realocarea sumelor primite de la Consiliul județean
joi, 14 noiembrie 2019În ședința de extraordinară de astăzi, consilierii județeni au aprobat solicitările venite din partea comunelor Hășmaș, Păuliș și Zădăreni de repartizare a unor sume alocate de Consiliul Județean înspre alte obiective de investiții. Aceste sume au fost repartizate din bugetul Consiliului Județean, sursa fiind cota…
Sergiu Bîlcea a fost delegat ca reprezentant în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public (ADITP) Arad
joi, 14 noiembrie 2019SSergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a fost astăzi delegat ca reprezentant în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public (ADITP) Arad. Conform legii, președintele Consiliului Județean poate delega calitatea sa de reprezentant de drept în adunările generale ale asociaților de dezvoltare intercomunitară unuia…
Taxele pentru amplasarea panourilor publicitare, reclamelor şi bannerelor pe marginea drumurilor județene au scăzut la nivelul anului 2017
joi, 14 noiembrie 2019Consilierii județeni au aprobat cuantumul taxelor privind eliberarea acordurilor prealabile și a autorizațiilor de amplasare şi acces la drum a unor obiective, precum şi tarifele de ocupare a amprizei şi a zonei de siguranță a drumurilor județene din domeniul public al județului Arad, în conformitate…
Asfalt pe cel mai degradat drum din județ: Târnova – Tauț
joi, 14 noiembrie 2019Lucrările de reabilitare a drumului judeţean care leagă comunele Târnova şi Tauţ sunt în plină desfășurare. „Astăzi a început turnarea primului strat de asfalt. Putem spune că munca noastră dă roade, pentru că, așa cum am mai afirmat, ne dorim lucrări finalizate şi drumuri…
Teren de sport și terasă acoperită, la Căsoaia, printr-un proiect european
joi, 14 noiembrie 2019Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean, a accesat un proiect cu fonduri europene, privind facilitarea integrării rromilor în societate. Proiectul, intitulat „Toţi împreună prin cultură şi mişcare, proiect de integrare a rromilor în societate”, este de minim 30 persoane, care provin din orașul Pâncota…
Primari din zona Szeged în vizită la Primăria Arad
miercuri, 13 noiembrie 2019Viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar a primit marți, 12 noiembrie 2019, în sala Regele Ferdinand vizita unei delegații din zona Szeged, județul Csongrád, Ungaria. Oaspeții maghiari, în marea lor majoritate primari, au reprezentat Asociația Localităților din zona Szeged (Szegedi Kistérség Többcélú Társulása), organism cu personalitate…
Proces câștigat de Primăria Arad
miercuri, 13 noiembrie 2019În luna februarie a acestui an, Prefectura Arad a atacat în contencios administrativ studiul de fezabilitate pentru reamenajarea Pieţei Catedralei. Motivul invocat de aceasta a fost “adoptarea Hotărârii nr. 365 din 21.09.2018 a Consiliului Local Municipal Arad cu încălcarea normelor de tehnică legislativă pentru adoptarea…
Samuel Caba: Solicităm autorităților locale să revină la adevărata curățenie de toamnă-primăvară
miercuri, 13 noiembrie 2019Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație, atrage atenția autorităților locale asupra modului cum, de câțiva ani, este executată așa zisa curățenie de sezon în municipiul Arad. Până nu de mult, în mod firesc, toamna și primăvara se adunau în timpul curățeniei de…