Societate
Noul an vine cu noi serii de cursuri la Camera de Comerţ Arad
marți, 14 ianuarie 2020Începutul de an debutează în forţă în vederea sprijinirii arădenilor care vor să aibă o altă calificare sau o specializare urmând cursuri de formare profesională. “Anul 2019 a fost un an bun pentru Camera de Comerţ Arădeană. Centrul de formare profesională din cadrul instituţiei a…
ALEXANDRU ȘIPOȘ: PRIN INVESTIȚII INTELIGENTE, ȘTRANDUL POATE REDEVENI PERLA ARADULUI
sâmbătă, 11 ianuarie 2020Candidatul independent Alexandru Șipoș consideră reamenajarea și dezvoltarea ștrandului o prioritate a programului său. “Fiind candidat la Primăria municipiului Arad, am avut o serie de întâlniri cu patroni și manageri care se ocupă cu o parte din puținele cluburi rămase pe ștrandul Neptun, iar aceștia…
Sami Caba despre cei treizeci de ani de la Revoluția de dinainte de Crăciun
luni, 23 decembrie 2019Se împlinesc 30 de ani de când arădenii, auzind de zile întregi ce se întâmpla la Timișoara, n-au mai răbdat și au dat semnalul solidarității cu cei care se luptau nu departe de ei cu răul, cel care atunci a luat forma unui regim politic…
Păstrătorul tradiţiilor Vasile Rus a primit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”
luni, 23 decembrie 2019„Feciorii colindători din Sânicolaul Mic” bucură arădenii de sărbători de 20 de ani. În acest timp, generaţii de tineri au învăţat tradiţiile româneşti şi creştine şi au oferit clipe de bucurie arădenilor. Maestrul Vasile Rus este cel care s-a îngrijit de aceste tradiţii, cu pasiune…
Eroul martir Tóth Sándor, comemorat la Arad
vineri, 20 decembrie 2019Manifestările dedicate comemorării eroilor martiri la revoluţia din Arad se vor încheia și anul acesta prin comemorarea lui Tóth Sándor, cetăţeanul maghiar care și-a pierdut viața la Arad, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Vă reamintim faptul că cetățeanul maghiar Tóth Sándor a participat ca…
Coroane de flori pentru eroii Revoluţiei
vineri, 20 decembrie 2019Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad şi Ionel Bulbuc, viceprimarul Aradului, au depus coroane de flori la monumentul dedicat eroilor Revoluţiei. „Arad este oraşul libertăţilor, oraşul curajului şi voinţei de a merge pe drumul european. Nu vom uita niciodată eroii de la Timişoara şi de…
1989 – 2019. Arad – 30 de ani de libertate
joi, 19 decembrie 2019Primăria Municipiului, Consiliul Județean Arad, Centrul Municipal de Cultură și Centrul Cultural Județean vor organiza vineri, 20 decembrie 2019, evenimentul „Arad – 30 de ani de libertate“, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluția care a dus la căderea regimului comunist….
Sărbătoare alături de copiii de la Complex „Curcubeu”
joi, 19 decembrie 2019La fel ca și în anii trecuţi, la sfârşitul lui 2019 Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad împreună cu Direcția de Asistență Socială Arad au ținut să fie alături de copiii de la Complex „Curcubeu” unde a avut loc o serbare dedicată Sfintei…