
Se așterne primul strat de asfalt pe Pâncota-Buteni
marți, 12 mai 2020Astăzi se așterne primul strat de asfalt pe tronsonul care leagă Pâncota și Măderat, parte a drumului județean Pâncota-Târnova-Buteni. ,,Este o realizare importantă pentru cei aproximativ 40 000 de cetățeni pe care acest drum îi deservește. Modernizarea drumului județean Pâncota-Târnova-Buteni este o etapă a…

Vizită a noului manager SCJU
marți, 12 mai 2020Managerul interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, ec. Florina Ionescu, împreună cu Directorul de Îngrijiri, asist.lic. Otilia Popa și cu Directorul Medical dr. Mircea Onel au discutat astăzi, cu o parte a pacienților de pe secțiile Spitalului Covid-19 din Grădiște, precum și cu…

Consiliul Judeţean amenajează drumul dintre Trei Insule şi Zădăreni
marți, 12 mai 2020Zona tradiţională de petrecere a timpului liber, Trei Insule, va avea o cale de acces auto amenajată, prin legătura cu comuna Zădăreni. Amenajarea drumului a fost realizată după o întâlnire între arădenii care au proprietăţi la Trei Insule şi Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. „Am…

Modificări de tarife la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Arad
marți, 12 mai 2020Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a informat Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne privind actualizarea tarifelor percepute pentru eliberarea permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare. Astfel, noile valori sunt următoarele: Permis…

Nokia 9.3 5G, un concept de smartphone cu design asemănător cu Lumia
duminică, 10 mai 2020Cu Nokia 9.3 5G , HMD Global (compania care deține drepturile Nokia) vrea să lanseze un model succesor pentru Nokia 9 PureView în acest an. Se spune că Nokia 9.3 5G are un ecran OLED. Ecranul are diagonala de 6,3 inch, rezoluția QHD + și…

ANIVERSĂRI, ARMONIE ȘI ALTE ASEMENEA
vineri, 8 mai 2020Inițial, titlul a fost “Încredere, armonie, echilibru și alte aberații”. Apoi, autocenzura a preluat controlul. Pare-se că vremurile fasciste pe care le trăim își pun amprenta tot mai tare asupra noastră. Dacă, poate, vom scăpa de virus, în mod sigur n-o să mai ieșim la…

Se închide tronsonul de drum Cuied-Șilindia
vineri, 8 mai 2020Începând de vineri, 8 mai, Consiliul Județean Arad închide tronsonul de drum județean care face legătura între Cuied și Șilindia, pentru o perioadă de maxim trei zile. Acest tronson face parte din proiectul de modernizare a drumului județean Pâncota-Buteni (31,3 km), finanțat de Consiliul Județean…

Înscrierea la grădinița – 2020-2021
vineri, 8 mai 2020Înscrierea copiilor la grădiniță pentru anul școlar 2020-2021 se face în baza Notei MEC nr. 791/4.05.2020, se derulează succesiv următoarele etape: Reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul școlar 2020-2021 va începe pe 25 mai…