
Burse pentru elevii din învățământul special
marți, 22 noiembrie 2022Aproximativ 360 de burse sociale și de merit sunt acordate elevilor cu nevoi speciale din unitățile de învățământ special, aflate în administrarea Consiliului Județean Arad, în anul școlar 2022-2023. Cuantumul burselor oferite elevilor cu nevoi speciale, aprobat în octombrie, în număr de 344, a fost…

Bene Merenti pentru pastorul Sorin Ignat
luni, 21 noiembrie 2022La sărbătorirea a 135 de ani de mărturie baptistă la Curtici, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a acordat duminică Distincția Bene Merenti, înființată cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a instituției, pastorului Sorin Ignat. La eveniment au fost prezenți și primarul…

Distincție pentru Unirea Sântana
luni, 21 noiembrie 2022Distincția BENE MERENTI, înființată cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a Consiliului Județean Arad, a fost acordată de președintele Iustin Cionca unor arădeni care au obținut rezultate remarcabile în domeniul sportului. Pentru merite deosebite în dezvoltarea mișcării sportive din orașul Sântana, distincția…

S-a lansat Programul Regional Vest 2021-2027
duminică, 20 noiembrie 2022Agenția de Dezvoltare Regională Vest a organizat vineri, la Timișoara, evenimentul de lansare al Programului Regional Vest 2021-2027. Programul cuprinde 7 priorități, cu un buget de 1,18 miliarde de euro. Suma aceasta va reveni proiectelor din regiunea de vest a României, respectiv județelor Arad, Timiș,…

Aluminiu vs PVC: Ce tâmplărie este mai potrivită pentru casa ta
joi, 17 noiembrie 2022Dacă ești în plin proces de renovare sau amenajare a locuinței, probabil a venit momentul să alegi tâmplăria pentru casa ta. În materie de ferestre și uși, poți opta pentru tâmplărie de aluminiu sau pentru PVC. Fiind variante foarte cunoscute, o astfel de investiție merge…

Forum România-Republica Moldova, la Arad
joi, 17 noiembrie 2022Cel mai amplu forum România-Republica Moldova, organizat vreodată la Arad, are loc începând de astăzi, până sâmbătă, la Universitatea „Aurel Vlaicu” și la Consiliul Județean Arad. Un număr de 63 de participanți din Republica Moldova și peste 40 de primari din județul Arad, universitatea, Centrul…

Zonă nouă de agrement în Pecica
miercuri, 16 noiembrie 2022Orașul Pecica are o nouă zonă de agrement, realizată de administrația locală din fonduri europene. Parcul a fost inaugurat astăzi în prezența conducerii orașului, primarul Petru Antal și viceprimarul Miodrag Stanoiov, a președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a directorului general al ADR Vest, Sorin…

Se modernizează rețelele electrice în Sebiș, Bârsa și Buteni
marți, 15 noiembrie 2022Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a semnat certificatul de urbanism pentru modernizarea rețelelor de distribuție a energiei electrice în orașul Sebiș (cu localitățile arondate Prunișor, Donceni, Sălăjeni) și în comunele Bârsa (cu localitățile arondate Aldești, Hodiș, Voivodeni) și Buteni. E-Distribuție Banat dorește să înlocuiască…