Contrapuncții
TIZUL LUI ARSENIE NU E SIFONAR (18)
miercuri, 7 august 2019Pentru că am fost acuzat de pizdificare plângăcioasă pe repede înainte, încep un ciclu de editoriale cu tentă ceva mai ușoară, mai informativă. Ele vor veni neregulat cum s-ar zice, adică mai exact atunci când am chef. Scopul acestora este să încercăm să cunoaștem mai…
REFLECȚIA DE ACUM CINCI MINUTE
luni, 5 august 2019Continuând tradiţia frecţiei galenice la piciorul de lemn al tranziţiei româneşti, mă trezesc lăudându-mi originile daco-getice, şi principiile sănătoase şi neaoşe care ne călăuzesc prin hăţişurile istoriei. E frumos, nimic de zis. Doar că nu e deloc adevărat. Dacă ne-am apuca să studiem puţin…
toate-s bune, doamnă Cătălina
luni, 5 august 2019de Ioan Peter Pit La trecerea unui spirit nobil se face, cum e și firesc, un pic de tam-tam. Liniște. După care, lumină. Primul meu contact cu domnia voastră a fost în primul an de ucenicie prin intermediul celor scrise de dumneavoastră. Gavriil, proful nostru…
La Caracal și în toată țara
sâmbătă, 3 august 2019La Caracal și în toată țara 1. Identificarea problemei/problemelor 2. Analiza cauzelor problemei/problemelor 3. identificarea de soluții alternative cu acțiune asupra cauzelor, pentru eliminarea sau diminuarea problemelor. Parcursul ăsta nu-l văd nicăieri si concluzionez (speculație) că: A. Cei care au atribuții de administrare în domeniu…
ESEU NERESPECTUOS DESPRE RESPECT
joi, 1 august 2019Pare-se că nu poate lumea să mă lase neenervat. Man, măcar câteva zile, că nu-i mult, dar nu, hai să-l stârnim pe ciudat, să-l scoatem din țâțâni pe mizantrop. Și iar v-a ieșit, degeaba managementul furiei, degeaba inhalații cu lavandă, absolut degeaba zen și meditație,…
MUJE. CU J DIN SARAJEVO (18+)
miercuri, 31 iulie 2019Stau singur. Singurătatea e o boală dulce, dar tot boală e. Îți permite să stai de vorbă cu tine, dar oare chiar vrei să stai de vorbă cu tine? Nu ți-e oarecum periculos? Cică te cunoști mai bine. Crede-mă, nu vrei asta. Tenebrele minții tale…
JEGUL NU VINE DIN CARACAL. VINE DIN NOI
vineri, 26 iulie 2019Mă uit la televizor. Nu mi se întâmplă des, dar acum sunt știrile și e vorba de oribila crimă din Caracal. Pare-se, însă, că e vorba de vinovăție, mai exact de pasarea unei pisici moarte din curtea unuia în curtea altuia. Că la noi așa-i,…
Până la urmă și femeile au dreptul la viață, sau nu?
joi, 25 iulie 2019Mai pe la începutul anului, o știre făcea înconjurul planetei, împărțind din nou lumea în două tabere: pro-avort și anti-avort. Știrea, pe scurt, era următoarea: unei fetițe de 11 ani, rămasă însărcinată în urma unui viol i s-a interzis avortul în Argentina. Într-un final, a…