Societate

Divorţul prin mediere a fost interzis. Decizia a fost luată de Instanţa Supremă
luni, 2 martie 2020Magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au stabilit că desfacerea unei căsnicii este o problemă personală, în care este implicat statutul persoanei. Or, acesta din urmă nu poate fi subiect de negociere. De la data la care decizia a fost publicată în Monitorul Oficial,…

Integritate prin transparenţă – ANTICOR ARAD
miercuri, 26 februarie 2020Consiliul Județean Arad a continuat demersurile de creștere a transparenței actului administrativ. În anul 2018 s-a depus spre finanţare în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă proiectul “Integritate prin transparenţă – ANTICOR ARAD”. Obiectivul general al proiectului a fost creşterea transparenţei, eticii şi integrităţii la nivelul…

Măsuri preventive în contextul cazurilor de îmbolnăviri cu CONVID 19 în câteva localități din Italia
luni, 24 februarie 2020Prefectul Județului Arad, Gheorghe Stoian, a convocat în această seară Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea implementării măsurilor preventive necesare în contextul apariției cazurilor de îmbolnăviri cu CONVID 19 în câteva localități din Italia. Alături de membrii Comitetului, la ședință au…

Control pe șantier la Târnova și Buteni
joi, 20 februarie 2020Președintele Iustin Cionca, împreună cu directorii Direcției Tehnice a Consiliului Județean Arad, a efectuat un control pe două dintre șantierele importante ale județului: Pâncota-Târnova-Buteni și Târnova-Tauț. „Am fost pe șantierul drumului județean Pâncota-Târnova-Buteni, unde am verificat cum și în ce ritm se lucrează! Se muncește…

PROTOCOL SEMNAT ÎNTRE ASOCIAȚIILE CADRELOR MILITARE
marți, 18 februarie 2020Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a semnat ieri un protocol de colaborare cu filialele arădene ale Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Al. I. Cuza” Arad-Zărand, Asociației Veteranilor de Război și Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”. ,,Scopul principal al…

ÎNCEPE CURĂŢENIA DE PRIMĂVARĂ
vineri, 14 februarie 2020Luni, 17 februarie 2020, la nivelul municipiului dăm startul tradiţionalei acțiuni edilitare „Curăţenia de primăvară”. Ampla acţiune de salubrizare a municipalităţii arădene are un program bine stabilit, ce poate suferi mici modificări numai în caz de condiţii meteo nefavorabile. Anul acesta “Curăţenia de primăvară”…

Clădirea fostei fabrici “Marta”, ar putea fi donată Municipiului Arad
miercuri, 12 februarie 2020Aflată pe lista monumetelor istorice, clădirea fostei fabrici “Marta” este de ani buni în atenţia administraţiei locale. În urmă cu mai bine de 10 ani de zile, Primăria Municipiului Arad, prin viceprimarul Levente Bognar reuşea să modifice Ordonanţa nr.37/2008, astfel încât primăriile puteau cumpăra clădirile …

Consiliul Județean transformă palatul de pe B-dul Revoluției 81
luni, 10 februarie 2020Consiliul Județean este tot mai aproape de finalizarea lucrărilor de renovare a unuia dintre cele mai importante clădiri pentru istoria României moderne: palatul de pe Bulevardul Revoluției nr. 81, unde în zilele de 13-14 noiembrie 1918 s-a negociat viitorul Transilvaniei, în contextul Marii Uniri. În…