Contrapuncții
MĂ FUT ÎN VOI (18+)
duminică, 15 decembrie 2019De ani de zile, cred ca prostul că poți să ai dialog în lumea asta. De ani de zile, realitatea, mai ales cea românească, mă contrazice în toate modurile posibile. Să fie clar, pot să fiu de acord cu dialoguri ceva mai sprințare, sunt de…
O PĂRERE DE RĂU
miercuri, 11 decembrie 2019Nu am mai scris de mult, iar asta pentru că efectiv, nu am mai simțit. Mă uit în jurul meu și văd că pe zi ce trece, această societate în care trăim, se transformă în iad (dacă nu s-a transformat deja). În această lume, în…
Testarea PISA și decrepitudinea sistemului
marți, 10 decembrie 2019Copiii sunt de vină și părinții. Profesorii și sistemul sunt perfecți, infailibili. De ce? Pentru că nu se poate afirma, argumentat, contrariul! Într-un stat de drept, într-o democrație adevărată, conform principiilor de drept, proba pentru o afirmație îi revine celui care o face și nu…
CAMBODGIA – ÎNTRE PARADIS ȘI INFERN (3)
sâmbătă, 7 decembrie 2019PHNOM PENN E o dimineață caldă de miercuri. Am închiriat o mașină, să ne ducă în capitala Cambodgiei. Sunt patru sute de kilometri până acolo, deci plecăm foarte devreme, pe la cinci și jumătate. Și, ca orice călătorie care îți schimbă viața, și aceasta a…
LUCS ȘI OPULENȚĂ (18+)
marți, 26 noiembrie 2019Și a fost și Arad Fashion Days. Și a fost bine, chiar excepțional, față de ceea ce se credea că va fi. Vedeți voi, heităreala asta de cucoane nepenetrate, atât de întâlnită pe meleagurile astea, te face la un moment dat să crezi că nimic…
Pompier atomic, caut prestanță, în lupta cu democrația
miercuri, 20 noiembrie 2019În toiul alegerilor prezindențiale se vorbește foarte mult de prestanță. Dar ce înseamnă „prestanță”? Conform DEX, PRESTÁNȚĂ s. f. Ținută, înfățișare, atitudine impunătoare, demnă. – Din fr. Prestance. Multora, candidatul Iohannis le pare plin de prestanță, în special datorită înălțimii fizice, care impune. Deducem, astfel,…
INFLUENCERI EVISCERAŢI
duminică, 17 noiembrie 2019Mă văd cu niște prieteni, acum câteva zile. Am fost, sincer, emoţionat. Chiar am pus-o de un dialog deştept (nu eu am fost cauza nivelului elevat al discuţiei). Normal că am vorbit despre alegeri, politică, vreo douăzeci şi trei la sută din timp. În schimb,…
SCRIITURĂ
miercuri, 13 noiembrie 2019Ideea e să scrii despre orice îţi trece prin cap. Să încerci să exiști ca un Kerouac român. Sau un Tolstoi coreean. De sud. Dar tărâmul de basm pe care nu-l găseşti nici dacă bagi heroină, cele șase sute la întreţinere, pe rit vechi,…